| Sub-categories |
|---|
| Reiki Inforenergetica |
- Course creator: Oliviu Matei
Zilnic traim intre doua limite: cea materiala, evidenta, a serviciului, respectiv cea spirituala, inalta, spre care tindem mai mult sau mai putin constient.
Cum le putem impaca? Ce putem face? Sunt ele compatibile? Raspunsurile le aflati in cadrul acestui curs.
- Course creator: Oliviu Matei
In urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea
numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu
probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comisesera crime abominabile. Violenta
acestora era atat de mare incat, desi purtau catuse la maini si la picioare, personalul medical se
simtea serios amenintat de acestia, iar cei mai multi psihologi clinicieni obisnuiau sa-si dea demisia
dupa aproximativ o luna de lucru cu acest gen de pacienti. In ciuda avertismentelor colegilor bine
intentionati, care incercau sa-l convinga sa nu lucreze intr-un astfel de loc, fiindca asta echivala cu o
sinucidere in plan profesional, dr. Haleakala Lew Len a acceptat totusi postul. Si atunci au inceput sa
apara miracole. Dupa numai cateva luni, s-a dovedit ca in cazul multora dintre acesti pacienti nu mai
era nevoie de catuse. Dozele medicatiei au scazut simtitor la majoritatea pacientilor si chiar s-au
sistat in cazul unora. Dupa patru ani, pavilionul a trebuit sa fie inchis din lipsa de.. pacienti violenti.
Partea cea mai interesanta este ca in acesti patru ani dr. Len nu a vorbit cu nici unul dintre temutii sai
pacienti. Mai mult, nici macar nu i-a vazut! Cerintele sale la ocuparea postului de psiholog clinician
au fost de a i se oferi un birou si acces la dosarele criminalilor spitalizati. "Tot ce a trebuit sa fac a
fost sa lucrez asupra propriei mele persoane" a declarat ulterior dr. Len. "Daca vrei sa vindeci pe
cineva, inclusiv pe un criminal bolnav psihic, o poti face vindecandu-te pe tine."
Scopul cursului
Scopul acestui curs este de a prezenta o tehnica hawaiana veche de tamaduire atat personala, cat si a
celorlalti.
Cui se adreseaza?
Cursul se adreseaza tuturor celor dorinici sa evolueze spiritual.
Cunostinte preliminare
Nu sunt necesare cunostinte preliminare.
Cuprins
Introducere
Cine sunt kahuna?
Terapia iertarii - II
Cere-ti iertare
In loc de concluzie
- Course creator: Oliviu Matei
Scopul cursului
Scopul cursului este de a oferi informatii cat mai complete despre flacara violeta.
Cui se adreseaza?
Cursul se adreseaza celor interesati de spiritualitate si de diferite tehnici de evolutie spirituala.
2.3 Cunostinte preliminare
Nu sunt necesare cunostinte preliminare.
Cuprins
Ce este flacara violeta?
Cum lucreaza flacara violeta?
Atingerea masei critice
- Course creator: Oliviu Matei
Scopul cursului
Cursul prezinta cauzele spirituale ale bolilor conform invataturilor maestrului Hilarion.
Cui se adreseaza?
Cursul se adreseaza celor interesati de spiritualitate si de cauzele spirituale ale bolilor.
Cunostinte preliminare
Nu sunt necesare cunostinte preliminare.
